Servicii:
Comisia anunţă 100 de milioane EUR pentru Calea rapidă spre inovare și cinci premii pentru inovare
Comisia Europeană a prezentat în 22 iulie 2014 informaţii detaliate privind finanţarea cu 100 de milioane EUR a unei noi acţiuni-pilot intitulate „Calea rapidă spre inovare” (CRI) și privind cinci premii pentru inovare acordate în cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare, al cărui buget este de 80 de miliarde EUR. CRI urmărește să sprijine economia Europei oferind granturi întreprinderilor și organizaţiilor inovatoare, pentru a da un impuls final transpunerii marilor idei în piaţă. Premiile oferă o recompensă pentru inovaţii tehnologice extraordinare, cu mare relevanţă pentru societate. Iniţiativele pun în evidenţă ferma determinare de a sprijini inovarea în Europa, ca parte a primului program de lucru cu durată de doi ani din cadrul programului Orizont 2020. Anunţul confirmă, de asemenea, valoarea totală de 7 miliarde EUR a cererilor de propuneri vizând programul Orizont 2020 pentru 2015 și stabilește calendarul de depunere a cererilor.
Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știinţă, a declarat: „Reacţia la primele cereri de propuneri în cadrul programului Orizont 2020 a fost de mare amploare, fiind primite deja peste 17 000 de propuneri. Sunt impresionată de creșterea evidentă a interesului industriei, în special din partea întreprinderilor mici. Astăzi dăm startul cererilor de propuneri pentru 2015 și sunt încrezătoare că ele vor suscita un interes la fel de mare. Calea rapidă spre inovare și noile premii vor oferi și mai multe oportunităţi de implicare a inovatorilor din întreaga Europă. Prin aceste măsuri, contribuim la creșterea competitivităţii Europei, la stimularea creșterii și la crearea de locuri de muncă.”
Acţiunea „Calea rapidă spre inovare” va fi deschisă cererilor începând din ianuarie 2015. Ea va sprijini consorţiile mici, formate din trei până la cinci organizaţii, cu participare semnificativă din partea întreprinderilor, să confere ideilor promiţătoare un ultim imbold înainte de a intra pe piaţă. Acţiunea este deschisă ideilor din orice domeniu tehnologic sau de aplicare și oricărei entităţi juridice stabilite în UE sau într-o ţară asociată programului Orizont 2020.
Concursurile vizând cele cinci premii pentru inovare vor începe la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015. Premiile, în valoare de 6 milioane EUR în 2015, vizează trei domenii diferite de tematică de cercetare: sănătate („Premiul pentru reducerea utilizării antibioticelor”, „Premiul pentru scaner de alimente”), mediu („Premiul pentru reducerea poluării aerului”) și TIC („Partajarea în colaborare a spectrului”, „Premiul pentru transmisiunea optică”).
Programul de lucru actualizat adoptat astăzi confirmă detaliile cererilor de propuneri pentru 2015, anunţate prima dată în luna decembrie a anului trecut, și precizează termenele pentru trimiterea propunerilor. Toate oportunităţile de finanţare în cadrul programului Orizont 2020 sunt accesibile prin portalul dedicat participanţilor.
Reacţia la primele cereri de propuneri în cadrul programului Orizont 2020
Reacţia la primele cereri de propuneri în cadrul programului Orizont 2020 anunţate în luna decembrie a fost de mare amploare, până la sfârșitul lunii iunie fiind primite peste 17 000 de propuneri, a căror valoare financiară ar fi de 9 ori mai mare decât fondurile disponibile. Aceasta înseamnă o creștere substanţială faţă de precedentul program, al șaptelea program-cadru (PC7), și un nivel de concurenţă mai mare. A existat o creștere semnificativă a cererilor din partea industriei, cererile întreprinderilor pentru pilonii „poziţia de lider în sectorul industrial” și „provocările societale” din cadrul programului Orizont 2020 reprezentând 44 % din valoarea totală, faţă de 30 % în domeniile similare ale PC7. Participarea IMM-urilor este deosebit de mare, existând peste 5 500 de răspunsuri la cererile de propuneri din cadrul programului Orizont 2020 vizând facilitarea atingerii poziţiei de lider în domeniul tehnologiilor generice și industriale și aproape 2 700 de cereri de finanţare în cadrul noului instrument pentru IMM-uri, în valoare de 3 miliarde EUR.
Context
Orizont 2020 este cel mai amplu program-cadru al UE dedicat cercetării și inovării de până în prezent, bugetul pe șapte ani fiind de aproape 80 de miliarde EUR. Cea mai mare parte a finanţărilor UE pentru cercetare este alocată prin selectarea celor mai bune propuneri, dar bugetul pentru programul Orizont 2020 include și finanţări pentru Centrul Comun de Cercetare (serviciul știinţific intern al Comisiei Europene), pentru Institutul European pentru Inovare și Tehnologie și pentru activitatea de cercetare desfășurată în cadrul Tratatului Euratom. De asemenea, în cadrul unor parteneriate specifice cu industria și cu statele membre, sunt publicate alte cereri de propuneri . În 2015, bugetul total al UE alocat cercetării, incluzând aceste elemente și cheltuielile administrative, va fi de aproximativ 9,9 miliarde EUR.