Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Membri CCINA Constanţa:
Cum să devin membru CCINA

Cine şi cum poate deveni membru la Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa?

Conform statutului Camerei, calitatea de membru poate fi obţinută în urma solicitării de către:

  • Membrii individuali, care sunt comercianţii, respectiv persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi asociaţii familiale, companii naţionale / multinaţionale, regii autonome, organizaţii cooperatiste, instituţii bancare şi nonbancare, sucursale, institute de cercetare, reprezentanţe ale unor societăţi comerciale
  • Membrii colectivi, care pot fi: filiale / reprezentanţe ale camerelor de comerţ bilateral, asociaţii profesionale de pe plan local sau regional, organizaţiile patronale existente în teritoriu
  • Membri onorifici, care pot fi: cadre didactice, oameni de ştiinţă, specialişti în economie şi legislaţie comercială, cercetători ştiinţifici, personalităţi ale vieţii publice

Cei interesaţi trebuie să solicite înscrierea ca membru al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, să fie de acord cu prevederile statutului Camerei, să plătească taxa de înscriere şi cotizaţia anuală de membru.

Funcţie de nivelul de servicii ales, drepturile şi obligaţiile membrilor sunt diferenţiate, după cum urmează:

  • Membrii CCINA care au ales nivelul „de bază", beneficiază (pe lângă facilităţile şi gratuităţile aprobate anual de Adunarea generală pentru pachetul respectiv de servicii şi facilităţi pentru membrii Camerei) de dreptul la un vot în Adunarea generală, fără a putea propune candidaţi şi de a fi aleşi în Colegiul de Conducere al Camerei
  • Membrii CCINA care au ales nivelul „bronz", beneficiază (pe lângă facilităţile şi gratuităţile prevăzute în pachetul respectiv de servicii şi facilităţi pentru membrii Camerei) şi de dreptul la un vot în Adunarea generală şi de a propune candidaţi pentru Colegiul de Conducere al Camerei, fără a putea fi aleşi ca membrii ai Colegiului
  • Membrii CCINA care au ales nivelul „argint" beneficiază (pe lângă facilităţile şi gratuităţile prevăzute în pachetul respectiv de servicii şi facilităţi pentru membrii Camerei) şi de dreptul la un vot în Adunarea generală, inclusiv de dreptul de a propune şi de a fi aleşi ca membrii în Colegiul de Conducere al Camerei
  • Membrii CCINA care au ales nivelul „aur" beneficiază (pe lângă facilităţile şi gratuităţile prevăzute în pachetul respectiv de servicii şi facilităţi pentru membrii Camerei) şi de dreptul la un vot suplimentar (respectiv de dreptul la două voturi) în Adunarea generală, precum şi de dreptul de a propune şi de a fi aleşi ca membrii ai Colegiului de Conducere al Camerei
  • Membrii CCINA care au ales nivelul „platină", beneficiază (pe lângă facilităţile şi gratuităţile prevăzute în pachetul respectiv de servicii şi facilităţi pentru membrii Camerei) şi de dreptul la două voturi suplimentare (respectiv de dreptul la 3 voturi) în Adunarea generală, precum şi de dreptul de a propune şi de a fi aleşi în Colegiul de Conducere al Camerei.

Cum puteţi să vă înscrieţi la Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa?

1. Alegeţi un pachet de servicii, structurate pe următoarele niveluri:

  • nivelul de membru de "bază", cotizaţia anuală fiind de 500 lei
  • nivelul de membru de "bronz", cotizaţia anuală fiind de 1000 lei
  • nivelul de membru de "argint", cotizaţia anuală fiind de 1.800 lei
  • nivelul de membru de "aur", cotizaţia anuală fiind de 3.000 lei
  • nivelul de membru de "platină", cotizaţia anuală fiind de minimum 5.000 lei

2. Completaţi următoarele documente

  • Cerere de înscriere
  • Chestionar de afaceri cu profilul firmei

3. Plătiţi

  • Taxa de înscriere de 50 lei
  • Cotizaţia anuală aleasă funcţie de pachetul de servicii pentru care aţi optat

Cotizaţia poate fi achitată şi în tranşe semestriale, pentru pachetele de membru “argint”, “aur” şi “platină”.

Camera este organizată pe Secţiuni, după cum urmează:

  • Comerţ – Turism – Servicii
  • Agricultură - Industrie Alimentară
  • Industrie - Construcţii
  • Navigaţie - Transporturi

Înscrierea efectivă a membrilor pe secţiuni se face raportat la obiectul / domeniul de activitate declarat ca fiind obiect principal.

Documente

Chestionar de afaceri 1.80 MB 10.01.2024
Enterprise Europe Network

Constanţa 21/12

5°C

acum
vânt 40 kmh din NNE
vizibilitate 10 km

6°C

max

4°C

min

5°C

max

2°C

min

emis înCurs valutar BNR 20/12

EUR
4.9764
+0.03%
GBP
5.9910
-0.86%
USD
4.7908
+0.25%
IFR
4.9773
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic