Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii a fost aprobată şi publicată
11.07.2023
Schema de ajutor de stat vizează susţinerea financiară a investiţiilor private pentru înfiinţarea şi/sau dezvoltarea capacităţilor de producţie pentru produse şi materiale de construcţii. Finanţarea va contribui la echilibrarea balanţei comerciale şi la dezvoltarea de noi capacităţi de producţie în zonele defavorizate.
Este sprijinită, totodată, achiziţia de licenţe şi de brevete, fiind stimulată proprietatea intelectuală, astfel încât constructorii români să fie mai implicaţi în partea de cercetare-dezvoltare pe materiale noi, cu un ciclu de producţie integrat în economia circulară, materiale verzi, sustenabile conforme cu noile cerinţe ale Comisiei Europene.
Schema de ajutor de stat este multianuală, bugetul alocat pentru anul 2023 este de aproximativ 150 de milioane de euro.
Susţinerea financiară a tipurilor de investiţii menţionate anterior constă în acordarea de ajutor regional nerambursabil, în valoare de maximum 50 de milioane de euro, reprezentând 75% din valoarea investiţiei, în acord cu Harta Regională a României (intensitatea maximă a ajutorului de stat pe judeţe).
Beneficiarii trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile totale ale proiectului de investiţie, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
Criteriile de eligibilitate sunt detaliate în textul ordonanței, iar codurile CAEN eligibile sunt anexă la acesta.
Mecanismul de plată al ajutorului de stat urmează să fie stabilit prin Ghidul solicitantului
Link document: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/271962