Sistemul european Safety Gate: autovehiculele și jucăriile ocupă primul loc pe lista produselor nealimentare periculoase în 2021
26.04.2022
Comisia Europeană a publicat raportul anual 2021 privind Safety Gate - sistemul de alertă rapidă al UE pentru produsele nealimentare periculoase.
În 2021 autoritățile din țările participante la Rețeaua pentru siguranța consumatorilor au emis 2 142 de alerte prin intermediul sistemului.
Pentru prima dată, cel mai mare număr de alerte a fost notificat la categoria „autovehicule”, urmată de „jucării” și „aparate și echipamente electrice”
De asemenea, în contextul pandemiei de COVID-19, echipamentele de protecție, cum ar fi măștile de protecție, continuă să reprezinte o proporție substanțială a produselor notificate.
În ceea ce privește autovehiculele, acțiunile întreprinse au vizat în principal rechemări în urma detectării unor probleme tehnice, în timp ce, în cazul jucăriilor, acestea s-au axat pe prezența substanțelor chimice periculoase, precum și a bateriilor tip pastilă. În plus, cele mai frecvente probleme raportate pentru aparatele și echipamentele electrice au fost legate de expunerea pieselor sub tensiune și de problemele de supraîncălzire.
Având în vedere că pandemia nu s-a încheiat, acțiunile de supraveghere au inclus o serie de produse legate de COVID-19. S-au emis numeroase alerte referitoare la echipamentele de protecție, măștile de protecție aflându-se în centrul atenției. Cele mai frecvente cinci riscuri raportate au fost vătămările corporale, substanțele chimice, incendiile, asfixierea și șocurile electrice.
În România primele două categorii de produse notificate sunt îmbracamintea/textilele și echipamentele de protecție,
Întrucât consumul s-a reorientat către platformele de cumpărături online, s-au dezvoltat și noi instrumente pentru a proteja mai bine consumatorii care fac cumpărături online și pentru a scoate produsele periculoase de pe piață.
Până în prezent, unsprezece platforme online au semnat un acord de a coopera cu statele membre pentru a elimina produsele periculoase de pe site-urile lor web: bol.com, eMAG, Wish.com, AliExpress, Amazon, eBay, Rakuten France, Allegro, Cdiscount, Etsy și Joom.
Utilizarea globală a sistemului de alertă rapidă a crescut în cele 30 de țări participante (UE-27 plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia), protejându-i pe consumatori împotriva produselor periculoase.