Dreptul la reparare: Comisia introduce noi drepturi ale consumatorilor la reparații ușoare și atractive
30.03.2023
Comisia Europeană a adoptat o nouă propunere privind norme comune de promovare a reparării bunurilor, care le va permite consumatorilor să facă economii și vor sprijini obiectivele Pactului verde european prin reducerea deșeurilor.
Propunerea introduce un nou „drept la reparare” pentru consumatori, atât înainte de expirarea garanției legale, cât și după expirarea acesteia.
Înainte de expirarea garanției legale, vânzătorii vor fi obligați să ofere reparații, cu excepția cazului în care acestea sunt mai costisitoare decât înlocuirea produsului.
După expirarea garanției legale, consumatorii vor avea la dispoziție un nou set de drepturi și instrumente pentru ca repararea să devină o opțiune ușoară și accesibilă:
- dreptul consumatorilor de a solicita producătorilor, în temeiul legislației UE, repararea produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic, cum ar fi o mașină de spălat rufe sau un televizor. Astfel, consumatorii vor avea întotdeauna la cine să apeleze atunci când optează să își repare produsele, iar producătorii vor fi încurajați să dezvolte modele de afaceri mai sustenabile;
- obligația producătorilor de a-i informa pe consumatori cu privire la produsele pe care sunt obligați să le repare ei înșiși;
- o platformă online pentru găsirea de reparatori, care să îi pună în legătură pe consumatori cu reparatorii și cu vânzătorii de bunuri recondiționate din zona în care locuiesc. Platforma va permite efectuarea de căutări în funcție de zonă și de standardele de calitate, ajutându-i pe consumatori să găsească oferte atractive și sporind vizibilitatea reparatorilor;
- un formular european de informații privind repararea, pe care consumatorii îl vor putea solicita oricărui reparator, care va oferi transparență în ceea ce privește condițiile și prețul reparațiilor și va facilita compararea de către consumatori a ofertelor de reparații;
- va fi elaborat un standard european de calitate pentru serviciile de reparații, pentru a-i ajuta pe consumatori să îi identifice pe reparatorii care se angajează să asigure o calitate mai bună. Acest standard de „reparare ușoară” va fi deschis tuturor reparatorilor din întreaga UE care doresc să se angajeze să respecte standarde minime de calitate, de exemplu pe baza duratei sau a disponibilității produselor.
Context
Un sondaj Eurobarometru recent a arătat că 77 % dintre europeni simt că au o responsabilitate personală de a acționa pentru a limita schimbările climatice. Se aruncă adesea produse care sunt viabile și care pot fi reparate, dar care sunt aruncate prematur, fapt care produce 35 de milioane de tone de deșeuri, consumă 30 de milioane de tone de resurse și generează 261 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră în UE în fiecare an. De asemenea, se estimează că înlocuirea produselor în locul reparării lor îi costă pe consumatori aproape 12 miliarde EUR pe an. În plus, se consideră că inițiativa va genera creștere economică și investiții în UE în valoare de 4,8 miliarde EUR.