Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Legea nr.367/2022 privind dialogul social

08.02.2023

În data de 22 Decembrie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.367/2022 privind dialogul social („Legea privind dialogul social” sau „ Legea”), în vigoare de la data de 25 Decembrie 2022.

Noul act normativ reglementează detaliat instituţia reprezentantului salariaţilor, aduce modificări privind drepturile și reprezentativitatea organizaţiilor sindicale, readuce în cadrul legislativ contractul colectiv de muncă la nivel naţional și prevede obligaţia negocierii colective pentru mai mulţi angajatori.

În cazul angajatorilor la care sunt încadraţi cel puţin 10 angajaţi și nu există sindicat, drepturile și interesele acestora pot fi apărate și promovate de către reprezentanţii lor, aleși prin votul a minimum jumătate plus unu din numărul total de lucrători ai unităţii respective. Este interzisă intervenţia în orice mod a autorităţilor publice, a angajatorilor și a organizaţiilor acestora în alegerea reprezentanţilor sau opunerea în desfășurarea procedurii alegerilor.

Prin prezenta lege negocierea colectivă devine obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi, precum și la nivel de sector de negociere colectivă, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea obligativitatea negocierii colective doar pentru unităţile cu cel puţin 21 de angajaţi. Iniţiativa negocierii poate aparţine oricăruia dintre partenerii sociali (anterior era precizat că iniţiativa aparţine angajatorului sau organizaţiei patronale), iar iniţiatorul negocierii trebuie să facă acest demers cu cel puţin 60 de zile anterior expirării contractelor colective de muncă (termenul anterior era de 45 de zile). Durata negocierii nu poate depăși 45 de zile decât prin acordul părţilor (termenul anterior era de 60 de zile

Noile contraventii privind nerespectarea dispozitiilor legale sunt sanctionate cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 50.000 lei.

Infracţiunile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 22/12

3°C

acum
vânt 25 kmh din VNV
vizibilitate 10 km

5°C

max

3°C

min

10°C

max

6°C

min

emis înCurs valutar BNR 20/12

EUR
4.9764
+0.03%
GBP
5.9910
-0.86%
USD
4.7908
+0.25%
IFR
4.9773
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic