Din 9 mai 2015, plăţile şi încăsările în numerar efectuate de firme sau persoane fizice vor fi limitate
22.04.2015
Legea care limitează încasările şi plăţile în numerar efectuate de firme a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare pe 9 mai 2015. Astfel, începând cu această dată societăţile vor putea să realizeze tranzacţii în numerar doar în limitele stabilite prin noile dispoziţii. În plus, va fi aplicat un plafon şi pentru operaţiunile în numerar efectuate între persoane fizice.
Legea nr. 70/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 242 din 9 aprilie 2015 şi care se va aplica din 9 mai 2015, plafonează tranzacţiile în numerar efectuate atât de firme, cât şi de persoanele fizice.
Noile dispoziţii stabilesc ca operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fară personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar.
Totuşi, aceşti contribuabili vor putea efectua şi tranzacţii în numerar, însă doar în limitele prevăzute de Legea nr. 70/2015.
Noile reguli se vor aplica şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în noile plafoane se va efectua în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.
Firmele vor efectua tranzacţii în numerar în limita a 5.000 lei/zi
Încasările în numerar de la operatorii economici se vor realiza în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană, iar plăţile în numerar către firme se vor efectua în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi, se menţionează în legea care se va aplica din 9 mai.
În ceea ce priveşte plăţile din avansuri spre decontare, acestea se vor realiza în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
De asemenea, noile reglementari stabilesc limite şi pentru operaţiunile efectuate de magazinele de tipul cash and carry.
Mai exact, magazinele de tipul cash and carry vor putea încasa numerar de la firme, PFA, II etc în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
Acelasi plafon, de 10.000 lei/zi, va fi valabil şi pentru plăţile către magazinele de tipul cash and carry.
Noua legea va interzice încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 de lei, în cazul magazinelor de tip cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv 10.000 de lei.
Nu doar încasările fragmentate vor fi interzise, ci şi plăţile fragmentate. Concret, în recentele dispozitii se mentionează că nu vor fi permise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de10.000 de lei, către magazinele de tip cash and carry.
Totuşi, firmele vor putea achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 de lei, către magazinele de tip cash and carry, astfel: 5.000/10.000 de lei în numerar, suma care depăşeste acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.
Operaţiunile în numerar între firme şi persoane fizice, plafonate la 10.000 lei
Firmele vor putea încasa bani în numerar de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, doar în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană, se precizează în reglementările care vor intra în vigoare pe 9 mai 2015.
Dispozitiile citate vor interzice incasarile fragmentate de la o persoana, pentru operatiunile de incasari in numerar mentionate anterior, cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum si fragmentarea tranzactiilor reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, respectiv fragmentarea unei livrari de bunuri sau a unei prestari de servicii, cu o valoare mai mare de 10.000 lei.
Atenţie! Prevederile menţionate anterior nu se vor aplica în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se vor efectua cu plata în rate, în condiţiile în care între firme şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare-cumpăre cu plata în rate.
Totodată, firmele vor putea să efectueze plăţi în numerar către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, în limita sumei de 10.000 lei/zi către o persoană. Plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei, sunt interzise.
Ce se va întâmpla cu facturile stornate, mai mari de 5.000 lei?
Legea nr. 70/2014 stabileşte ca, în cazul firmelor, pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv de 10.000 de lei în cazul magazinelor de tip cash and carry, restituirea sumelor aferente va putea fi efectuată astfel: 5.000 de lei, respectiv 10.000 de lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite prin instrumente de plată fără numerar.
Totodată, în situaţia în care persoanele fizice returnează firmelor bunuri sau firmele nu au prestat servici către acestea, restituirea sumelor aferente va fi efectuată în numerar în limita a10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.
Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice vor declara pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se va face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită, scrie în noua lege.
50.000 de lei, plafonul pentru încasările şi plăţile în numerar între persoane fizice
Pe lângă limitele impuse tranzacţiilor în numerar efectuate între firme sau între firme şi persoane fizice, Legea nr. 70/2015 introduce şi un plafon pentru operaţiunile realizate între persoane fizice.
Legislaţia în vigoare nu prevede o limită pentru încasările şi plăţile în numerar efectuate de persoanele fizice, ci doar pentru firme, însa acestea din urmă vor fi înlocuite cu cele din noile regulie.
Concret, operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se vor efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzactie, se mentioneaza în noile prevederi.
Încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei, vor fi interzise.
Atenţie! Nerespectarea plafoanelor stabilite pentru încasările şi plătile în numerar se va sancţiona cu amenda de 10% din suma încasată/plătită care depaşeste plafonul stabilit pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 de lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va efectua de către organele Ministerului Finanţelor, ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale subordonate. Noile plafoane nu se vor aplica la plata taxelor, impozitelor sau diurnei
Deşi firmele vor trebui să efectueze încăsari şi plăţi în numerar respectând anumite plafoane, totuşi vor exista şi o serie de operaţiuni cărora nu li se vor aplica aceste limite.
Conform documentul care va intra în vigoare pe 9 mai, limitarea plafoanelor în numerar nu se va aplica următoarelor operaţiuni:
- depunerea de numerar în conturile deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
- plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute;
- plata in numerar a impozitelor, taxelor, contributiilor, amenzilor si a altor obligatii datorate bugetului general consolidat al statului;
- retragerea de numerar din conturi deschise la bănci pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal;
- transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către BNR;
- depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.
Prevederile cuprinse Legea nr. 70/2015 nu se vor aplica contractelor încheiate înainte de 9 mai 2015.
Totodată, la data intrării în vigoare a legii, adică pe 9 mai 2015, se abrogă prevederile OG nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare.