Cursuri de formare profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța în 2023
26.06.2023
Formarea profesională continuă a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale, este o activitate de interes general, parte din sistemul național de educație și formare profesională, care are o contribuție importantă la reducerea ratei șomajului.
Formarea profesională este permanent supusă schimbării și inovării. Angajatorii știu că fără angajați bine pregătiți, activitatea(indiferent de natura sa) are de suferit, iar beneficiile materiale oferite și/sau metoda de management utilizată nu pot compensa lipsa competențelor și cunoștințelor profesionale. În absența formării profesionale continue, forța de muncă, ocupată sau nu, va regresa, competențele deținute vor deveni insuficiente sau nepotrivite, situație care se va reflecta în calitatea și performanța activității depuse la nivelul lucrătorului și al angrenajului din care acesta face parte.
Unul dintre obiectivele majore ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de muncă este elaborarea și implementarea unui sistem de anticipare a nevoii de calificări și competențe pe piața muncii, direcție în care derulează Proiectul RECONECT – Adaptare la schimbare – Mecanism integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieței muncii și Educației și Proiectul Relația SPO cu angajatorii – eSPOR.
La nivelul U.E., ținta generală stabilită a fost ca cel puțin 60% dintre adulți să participe la învățare în fiecare an, până în 2030, anul 2023 fiind denumit - Anul european al abilităților. Formarea potrivită ajută la realizarea ambițiilor profesionale, indiferent dacă se dorește îmbunătățirea perspectivelor în carieră, reorientarea profesională, întoarcerea la locul de muncă după o perioadă de inactivitate sau vă aflați chiar la începutul vieții profesionale.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța vă stă la dispoziție anual cu o paletă variată de cursuri de formare profesională, prin intermediul cărora cursanții își vor putea îmbunătăți sau diversifica cunoștințele și abilitățile deținute și vor putea profita de oportunitățile de dezvoltare ce apar pe piața muncii.
NR |
OCUPAȚIA |
NR. LOCURI |
DURATĂ |
STUDII MINIME |
1 |
Administrator pensiune turistică |
14 |
20 săptămâni |
învăţământ gimnazial sau general obligatoriu |
2 |
Ajutor bucătar |
14 |
5 săptămâni |
învăţământ primar |
3 |
Casier |
14 |
5 săptămâni |
învăţământ gimnazial sau general obligatoriu |
4 |
Competențe cheie-comunicare în limba română |
14 |
5 săptămâni |
învăţământ primar |
5 |
Competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere |
14 |
5 săptămâni |
învăţământ primar |
6 |
Electrician electronist auto |
14 |
20 săptămâni |
învăţământ gimnazial sau general obligatoriu |
7 |
Frizer |
14 |
10 săptămâni |
învăţământ gimnazial sau general obligatoriu |
8 |
Îngrijitor spații verzi |
14 |
5 săptămâni |
învăţământ primar |
9 |
Lucrător comercial |
14 |
10 săptămâni |
învăţământ gimnazial |
10 |
Mecanic auto |
14 |
20 săptămâni |
învăţământ gimnazial sau general obligatoriu |
11 |
Patiser |
14 |
10 săptămâni |
învăţământ gimnazial |
Informațiile actualizate, privitoare la cursurile de formare profesională disponibile, se găsesc și pe site-ul instituției noastre(ANOFM – selectați AJOFM Constanța – Persoane fizice – Cursuri de formare profesională).