Constanţa Maritime Business Event, ediţia a 2-a
26.06.2023
Succesul primei ediţii a Constanta Maritime Business Event a proiectat în mod firesc și ediţia a 2-a, iniţiată și organizată de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie și Agricultură Constanţa (CCINA), vineri, 23 iunie 2023.
Evenimentul a reunit cei mai mari operatori portuari, protagoniști economici a căror activitate trasează dinamica Portului Constanţa.
Într-un ambient elitist, CCINA Constanţa a deschis punţi de comunicare directă între vectorii economici care evoluează în același domeniu, urmărind aceleași politici economice de ţară și care sunt interconectaţi în evoluţia economică portuară la nivel agregat, precum: companii și operatori portuari, furnizori de servicii portuare și de agenturare, operatori responsabili de inspecţia navelor, transportatori, companii de remorcaj, forţe bancare și lista poate continua.
Dialogurile au curs într-un ton relaxat, discursurile - care au păstrat cu acuitate relevanţa momentului istoric, în context economic și în context politic european - fiind ţinute de vocile autorizate ale Președintelui CCIR și CCINA, Mihai Daraban, Directorului General al CCINA Constanţa, Ruxandra Serescu, Prefectului Judeţului Constanţa, Iulian-Silviu Coşa, Primarului Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, și enumerarea poate continua.
Constanta Maritime Business Event a arătat și de această dată că puterea comunicării este cheia spre progres.