Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Curs de perfecţionare - Operator în ferme ecologice mixte

18 - 21 martie 2016, Sediul Camerei de Comerţ Constanţa, b-dul Al. Lăpuşneanu 185A

Cursul oferă oportunitatea tuturor celor care vor să îşi deschidă o afacere cu produse bio, de a afla cele mai noi şi utile tehnologii pentru producţiile lor, dar şi mijloace eficiente de promovare a fermei şi a produselor finite. Sunt aşteptaţi la curs: fermieri care se află în curs de conversie sau certificare la sistemul ecologic; fermieri care doresc să îşi extindă afacerea şi în domeniul ecologic şi să obţină o certificare în domeniu; persoane care sunt la începuturile unei astfel de afaceri şi îşi doresc propria fermă ecologică.

Cursul se desfăşoară pe parcursul a patru zile in care veţi afla care sunt prevederile europene în domeniul agriculturii, regulile de recoltare şi fertilizare a culturilor ecologice de câmp, tehnologiile de creştere, întreţinere şi exploatare a animalelor crescute în sistem ecologic şi cum se realizează certificarea în agricultura ecologică.

Cursul este autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Formatori

Trainerii sunt specialişti în domeniu, cu o vastă experienţă în susţinerea şi promovarea agriculturii ecologice, de la tehnici de aplicare a legislaţiei din domeniu, până la certificarea şi gestionarea unei ferme propriu-zise.

Mirela Toader, prof. dr. în agricultura ecologică în cadrul UASMV va susţine modulul de cultură a plantelor în sistem ecologic, Viorica Boboc, preşedintele Asociaţiei BioAvirom va prezenta metodele de creştere a animelelor într-o fermă ecologică. De asemenea, ing. Aurelia Căldăraru, consultant în certificare şi inspecţie va vorbi despre condiţiile de certificare ale unei ferme, iar ultima zi de curs va fi dedicată unei vizite într-o fermă ecologică din judeţ.

Program de desfasurare

09,00 – 17,00, cu pauză de prânz

Înregistrare şi contact

Tarif: 800 Lei

Persoana de contact: Carmen Grigor
tel.: 0241619854, int.225 sau 221
mobil: 0723430256
email: dru@ccina.ro

Enterprise Europe Network

Constanţa 21/12

5°C

acum
vânt 40 kmh din NNE
vizibilitate 10 km

6°C

max

4°C

min

5°C

max

2°C

min

emis înCurs valutar BNR 20/12

EUR
4.9764
+0.03%
GBP
5.9910
-0.86%
USD
4.7908
+0.25%
IFR
4.9773
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic